Depresia este de două ori mai frecventă în rândul femeilor decât al bărbaților. Cu toate acestea datele arată că:
- numărul bărbaților care, pe fondul depresiei, abuzează de alcool sau consumă substanțe nocive ca să-și amorțească suferința, este dublu față de femei;
- numărul bărbaților care, pe fondul depresiei, aleg să-și pună capăt zilelor este de patru ori mai mare decât cel al femeilor.
În mod tipic, criteriile pentru diagnosticarea depresiei ilustrează mai degrabă tabloul feminin al simptomelor (ex. dispoziție tristă conștientizată de persoană, oboseală și pierderea interesului pentru activități plăcute). Și bărbații resimt aceste simptome dar, pentru majoritatea dintre ei, depresia apare deghizată într-un tipar masculin de manifestare. Kilmartin (2005) menționează următoarele caracteristici ale depresiei masculine:
- furie, iritabilitate și comportament agresiv,
- abuz de alcool și consum de substanțe,
- comportamente de risc (fizic și sexual),
- aplatizare emoțională (pierderea abilității de a simți sau identifica emoții),
- refugiere în muncă sau în sporturi extreme.
Deși aceste simptome par destul de diferite de tabloul depresiei, Kilmartin (2005) argumentează că la baza simptomelor stă același mecanism de gândire (ca și în cazul femeilor). Deși Paul, la fel ca majoritatea persoanelor de gen masculin, își trăiește problema emoțională într-un mod mascat, camuflat poate chiar și față de el însuși, este foarte probabil ca mintea lui să fie ocupată cu gânduri specifice depresiei: „Ceea ce mi se întâmplă este numai din vina mea, va dura pentru totdeauna și mă afectează în tot ce fac.” Astfel, apar sentimente de neajutorare, lipsă de speranță și lipsă de valoare.
Încă din copilărie, familia, grupul de prieteni și rețeaua socială mai largă a multor bărbați pedepsesc adesea exprimarea vulnerabilității, transmitându-le ideea că trebuie să fie întotdeauna puternici (băieții nu plâng) și să se descurce pe cont propriu. La cristalizarea acestei atitudini, contribuie și eroii stoici care nu obosesc niciodată sau imaginile din media, care portretizează adesea bărbații atractivi social ca fiind lipsiți de emoție, independenți și chiar ușor violenți. Astfel, este lesne de ghicit că bărbații își trăiesc depresia într-un mod care să protejeze idealul bărbatului dominant și insensibil.
- curajul de a discuta despre emoții și rezistența în fața presiunii culturale care favorizează negarea problemelor;
- independența (ex. a face ceva diferit de majoritatea bărbaților prin solicitarea ajutorului);
- asertivitatea (bărbații își pot cere drepturile de a-și exprima mai mult emoțiile și dorințele);
acceptarea provocării de a duce un lucru la bun sfârșit, în ciuda dificultăților.
În concluzie, depresia se poate manifesta diferit în cazul femeilor și al bărbaților. Întrucât ideea de a solicita ajutorul contravine imaginii idealului masculin, bărbații tind să solicite mai rar ajutorul, dar asta nu înseamnă că ei suferă mai puțin decât femeile. A solicita ajutor într-un moment dificil este, de fapt, o dovadă de curaj, independență și putere.
Referințe